Peste 30.000 de spectatori au luat parte la activitățile ediției a noua a Festivalului Stradal WonderPuck. Timp de trei zile, micii clujeni și famiile lor s-au bucurat de magia spectacolelor de teatru, precum și de concerte, ateliere, acrobații nemaivăzute și multe alte distracții.

    Scenele din Piața Unirii și din curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca au găzduit timp de trei zile (de vineri, 5 septembrie și până duminică, 7 septembrie 2025) spectacole pentru copii din Belgia, Italia, Olanda, Ungaria, Argentina și România. Au mai fost prezentate recitaluri muzicale, iar străzile din zonă au fost animate de personajele fantastice ale spectacolelor itinerante. 

    Festivalul Stradal WonderPuck 9 a reunit peste 30.000 de spectatori în centrul Clujului 

    De asemenea, la scena de pe strada Mihail Kogălniceanu au fost prezentate spectacole adresate publicului adult și un senzațional show cu foc pe strada Universității. 

    Pe tot parcursul festivalului, în Piața Unirii și în curtea Muzeului de Artă au avut loc ateliere de lectură, olărit, cusut, desenat, nutriție, robotică și multe altele. 

    Distribuie

    🎙️ Jurnalist pasionat de actualitate, cu experiență în presa online din 2022.