sâmbătă, mai 9

Remiză fără goluri pe Cluj Arena

CFR Cluj a remizat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 0-0, într-un duel din etapa a 8-a a play-off-ului. Ardelenii au ratat astfel șansa de a intra în lupta pentru titlu, în timp ce oltenii au ajuns la 46 de puncte după cele 8 etape de play-off și sunt siguri că vor încheia această etapă pe primul loc.

U Cluj are, în acest moment, 42 de puncte, dar un meci mai puțin disputat decât echipa lui Filipe Coelho. Formația antrenată de Cristiano Bergodi o va întâlni pe Rapid și este obligată să câștige pentru a veni la un punct de primul loc. În caz contrar, Universitatea Craiova ar lua o opțiune serioasă la titlu.

Etapa viitoare pare să aibă loc un duel decisiv în lupta pentru trofeu, cele două Universități urmând să se dueleze pe stadionul „Ion Oblemenco”, atunci când craiovenii pot cuceri titlul cu o victorie, indiferent de ce va face U Cluj împotriva Rapidului.

Fazele importante ale meciului

Prima fază de poartă a apărut în minutul 7, în urma unei faze fixe. Andrei Cordea a centrat dintr-o lovitură liberă, dar Romanchuk a fost pe fază și a respins în corner cu o lovitură de cap.

În minutul 42, Synian a încercat o lansare în adâncime pentru Luka Zahovic, dar șutul atacantului sloven a fost blocat de Adrian Rus, care s-a aruncat în alunecare. Cu un minut înainte de pauză, oltenii au replicat printr-o acțiune periculoasă, încheiată cu un șut peste poartă. Nsimba a pasat în spate, în marginea careului, la Nicușor Bancu, dar șutul acestuia nu a prins cadrul porții.

În prelungirile primei reprize, gazdele au irosit o șansă foarte mare de a deschide scorul. Andrei Cordea a centrat dintr-un corner de pe partea dreaptă, iar Synian s-a înălțat peste apărarea adversă, trimițând peste transversală.

În debutul reprizei secunde au avut loc două faze importante. Mai întâi, Tidiane Keita a șutat de la distanță, lovind bara, iar apoi ardelenii au cerut penalty la o minge care l-a lovit în mână pe Adrian Rus, dar Istvan Kovacs nu a dictat nimic.

CFR Cluj – Universitatea Craiova s-a încheiat 0-0, rezultat în urma căruia ardelenii au cel mai mult de pierdut, având acum doar șanse matematice la titlu.

Echipele de start

CFR Cluj (3-4-3): M. Popa – Huja, M. Ilie, Sinyan – Kun, T. Keita, Muhar, Camora – Cordea, Zahovic, Korenica

Rezerve: Vâlceanu – Braun, Abeid, Djokovic, Perianu, Deac, Păun, Biliboc, Fică, Șfaiț, Gligor, Aliev

Antrenor: Daniel Pancu

Universitatea Craiova (3-4-3): L. Popescu – Rus, Romanchuk, Screciu – Mora, Cicâldău, Anzor, Bancu – D. Matei, Nsimba, Teles

Rezerve: Glodean, Goncalves – Mogoș, Fl. Ștefan, Stefanovic, Crețu, Băluță, Băsceanu, Al Hamlawi, Baiaram, Etim, Rădulescu

Antrenor: Filipe Coelho

Distribuie

🎙️ Jurnalist pasionat de actualitate, cu experiență în presa online din 2022.