Note mai puține de 10 și cel mai mic număr de medii maxime din ultimii 13 ani
Ministerul Educației a afișat marți, 30 iunie, rezultatele la Evaluarea Națională 2026. Sunt primele note obținute la examen de elevii clasei a VIII-a, înainte de contestații.
Numărul notelor de 10 a scăzut față de anul trecut, mai ales la Matematică, unde doar 102 elevi au obținut nota maximă, comparativ cu 919 în 2025. Și la Limba și literatura română au fost mai puține note de 10: 398, față de 474 anul trecut.
De asemenea, doar șapte elevi au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2026, cel mai mic număr înregistrat din 2013 până în prezent.
Examenul de Evaluare Națională 2026 a fost susținut integral de 143.251 de absolvenți de gimnaziu, din totalul celor 148.268 de absolvenți înscriși, rezultând o rată de participare de 96,6%. Au obținut medii mai mari sau egale cu 5 un număr de 113.192 de elevi, adică 79%. Șapte elevi au încheiat examenul cu media 10.
Au fost eliminați pentru fraudă sau tentative de fraudă 8 elevi, ale căror lucrări au fost notate cu 1, conform metodologiei, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.
Rezultatele pe discipline și pe județe
Rezultatele s-au afișat pe site-ul oficial evaluare.edu.ro. Notele sunt anonimizate și pot fi consultate online de către elevi și părinți, pe baza codurilor individuale primite în prima zi a examenului.
Potrivit datelor transmise de Ministerul Educației:
- La Limba și literatura română: 117.538 de elevi (81,8%) au obținut note mai mari sau egale cu 5. 398 de elevi au primit nota 10.
- La Matematică: 106.505 elevi (74,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5. 102 elevi au fost notați cu 10.
- La Limba și literatură maternă: 7.980 de elevi (90,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5, dintre aceștia 86 de elevi obținând nota 10.
Evaluarea Națională 2026 a avut loc în perioada 22–26 iunie, cu probe la Limba și literatura română, Matematică și Limba maternă, acolo unde a fost cazul. Rezultatele afișate marți sunt cele inițiale, iar elevii care consideră că nota nu reflectă corect lucrarea pot depune contestații.
Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 sunt publicate și structurate pe județe: Alba, Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ilfov, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu-Mare, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.
Cum se depun contestațiile și când se publică rezultatele finale
Elevii nemulțumiți de notele obținute pot solicita mai întâi vizualizarea lucrărilor, iar apoi pot depune contestație, dacă doresc. Vizualizarea lucrării nu este obligatorie pentru depunerea unei contestații și nici depunerea unei contestații nu este condiționată de vizualizarea lucrării.
Pe 1 iulie, între orele 14:00 și 18:00, elevii pot depune cererea pentru vizualizarea lucrării, pot vizualiza lucrarea scrisă și pot depune contestația la centrul de examen. Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor continuă și în zilele de 2 și 3 iulie, potrivit programului stabilit de fiecare centru de examen. Cererile pot fi depuse la centrul de examen sau, acolo unde este posibil, transmise electronic, la adresa comunicată de unitatea de învățământ.
Candidații care depun contestație trebuie să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că au luat cunoștință de faptul că, în urma reevaluării, nota poate crește, poate scădea sau poate rămâne aceeași. Nota acordată după soluționarea contestației este nota finală.
Rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2026 vor fi publicate miercuri, 8 iulie, după soluționarea contestațiilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, contestațiile sunt analizate în perioada 4–7 iulie, iar notele finale vor fi afișate atât în centrele de examen, cât și online, în format anonimizat, pe baza codurilor individuale primite de candidați.
După afișarea rezultatelor finale începe etapa admiterii la liceu. Elevii vor completa fișele cu opțiunile pentru admiterea computerizată, în funcție de media de admitere și de locurile disponibile la fiecare liceu.
La Evaluarea Națională 2025, înainte de contestații, 126.495 de elevi (83,1%) au obținut medii mai mari sau egale cu 5, potrivit datelor comunicate de Ministerul Educației, care a precizat că acesta a fost cel mai ridicat procent al mediilor peste 5 înregistrat în ultimii 13 ani. Totodată, 75 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10.

