joi, iulie 2

Anglia, condusă aproape 70 de minute, a întors rezultatul pe final

Anglia a tras o sperietură serioasă în această seară. Condusă timp de aproape 70 de minute cu scorul de 0-1 de RD Congo, naționala lui Tuchel a întors rezultatul pe final, grație lui Harry Kane, și s-a calificat în optimile Campionatului Mondial.

Primul meci al zilei de miercuri la Campionatul Mondial le-a adus față în față pe naționalele Angliei și Republicii Democrate Congo. Europenii au ajuns în șaisprezecimi după ce au obținut șapte puncte într-o grupă cu Croația, Ghana și Panama, în vreme ce africanii au tremurat serios, avansând în faza superioară ca urmare a întoarcerii rezultatului din partida cu Uzbekistan. Anterior, ei au remizat cu Portugalia și au pierdut cu Columbia.

Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru RD Congo. În minutul 7, Cipenga a șutat la colțul scurt din careu și Pickford nu a reușit să intervină, astfel deschizându-se scorul.

În minutul 28, englezii au declanșat un adevărat asediu. Rând pe rând, Konsa, Bellingham și Rashford nu au reușit să înscrie într-un interval de șapte minute. Mai apoi, Wissa, singur cu Pickford din câțiva metri, a trecut pe lângă dublarea avantajului, trimițând mingea în bară, spre ușurarea naționalei lui Tuchel.

În prelungirile primei reprize, portarul Mpasi a ieșit la rampă, el respingând șuturile lui Bellingham și Kane. Astfel, la cabine s-a intrat cu RD Congo în avantaj, iar africanii sperau că vor produce o surpriză de proporții și vor trimite Anglia acasă.

Kane a marcat de două ori și a calificat Anglia în optimi

În startul reprizei secunde, Anglia a ratat alte două șanse importante. Mai întâi, în minutul 51, Rashford, dintr-o poziție bună, nu a reușit să cadreze mingea, trimițând în plasa laterală. Mai apoi, în minutul 53, Bellingham l-a pus la încercare pe Mpasi, care din nou s-a aflat la post și a respins.

În cele din urmă, Anglia a reușit să egaleze. În minutul 75, Harry Kane a fost găsit de Gordon în fața porții și atacantul de la Bayern a marcat cu o lovitură de cap, învingându-l pe Mpasi.

Anglia nu s-a mulțumit doar cu intrarea în prelungiri și a continuat să atace. În minutul 86, Jude Bellingham a pătruns în careu și a șutat. Mingea a fost respinsă de Mpasi, a rămas în posesia englezilor și mai apoi a ajuns la Harry Kane, care a marcat golul de 2-1 cu o execuție fabuloasă sub bară.

Republica Democratică Congo nu a avut forța să revină și Anglia s-a impus cu scorul de 2-1, calificându-se în optimile Campionatului Mondial, unde se va duela cu Mexic, pe terenul co-gazdei turneului. Câștigătoarea va da în sferturi peste cea care va triumfa în duelul Brazilia – Norvegia.

Distribuie

🎙️ Jurnalist pasionat de actualitate, cu experiență în presa online din 2022.