Secțiile de votare la alegerile intermediare din SUA s-au deschis marți, americanii fiind chemați să aleagă toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și o treime din Senat. De asemenea, mandate locale care au greutate în perspectiva alegerilor prezidențiale de peste doi ani.
Aproape 41 de milioane de americani au votat anticipat.
Alegerile la mijlocul mandatului sunt considerat un referendum pentru președintele în exercițiu. Doar aproximativ 40% dintre americani aprobă administrația Joe Biden. Potrivit The Guardian, un sondaj realizat de Reuters și Ipsos relevă că 69% dintre respondenți cred că țara este pe un drum greșit și doar 18% consideră că merge într-o direcție bună.
Chiar dacă democrații au reușit să-și mai revină în sondaje , o victorie a republicanilor ar putea îngheța administrația Biden în următorii doi ani și ar putea duce în cele din urmă la alegerea unui alt candidat la prezidențialele din 2024.
Cele mai importante informații despre alegerile din SUA, LIVE TEXT:
15:23 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis marţi americanilor “să menţină o unitate de neclintit” până la “restabilirea păcii” în Ucraina, în contextul în care rezultatul alegerilor cruciale de la jumătatea mandatului în SUA ar putea afecta sprijinul Washingtonului pentru Kiev, conform AFP.
“Vă solicit să menţineţi o unitate de neclintit, aşa cum este cazul în prezent, până în ziua în care vom auzi toate acele cuvinte importante pe care le-am visat, până când vom auzi că pacea a fost în sfârşit restabilită”, a declarat Zelenski într-o alocuţiune, prin videoconferinţă de la Kiev, unde a primit “Medalia Libertăţii” americană.
15:00 Preşedintele american Joe Biden va rămâne angajat împotriva schimbărilor climatice indiferent care va fi rezultatul alegerilor de marţi din SUA, a promis emisarul său pentru climă, John Kerry, în cadrul conferinţei ONU pentru climă COP27 care are loc la Sharm El Sheikh, în Egipt.
O victorie a republicanilor ar deschide calea revenirii la Casa Albă a lui Donald Trump, cel care a scos SUA din Acordul de la Paris din 2015 privind clima. Joe Biden a readus SUA în acest pact fundamental pentru combaterea încălzirii climei, aminteşte AFP.
14:23 Perspectiva pierderii de către democrați a majorității în Congres a fost evaluată sumbru de Biden săptămâna trecută. „Dacă pierdem Camera și Senatul, vor fi doi ani îngrozitori”
În ciuda optimismului din ultimele zile ale campaniei, democrații iau în serios varianta ca perioada în care aveau sub control Congresul să se încheie curând, iar prioritățile lui Joe Biden să fie îngropate
Trei lucruri care sunt în joc pentru Biden și administrația sa:
- INVESTIGAȚII. Republicanii au spus clar că președintele Biden trebuie să fie pregătit de investigații care îl vizează pe el, Casa Albă și pe membrii familiei sale. Aleșii republicani se pregătesc să cerceteze o serie de probleme, de la relațiile de afaceri ale fiului lui Biden, Hunter, la ceea ce republicanii susțin că este o ingerință politică în cazul FBI și al Departamentului de Justiție și până la pandemia de Covid-19.
- AGENDA. Dacă republicanii obțin controlul asupra uneia sau a ambelor camere, probabil se va încheia epoca marilor proiectele ale lui Biden. Acesta se va găsi în postura de se apăra în timp ce republicanii vor încerca să anuleze multe dintre cele realizate în primii doi ani de mandat. Republicanii au promis deja că vor anula elemente din legea privind reducerea inflației, inclusiv noile sale taxe aplicate marilor corporații.
- ALEGERILE DIN 2024. Imediat ce ce rezultatele alegerilor intermediare din 2022 vor fi cunoscute, atenția se va îndrepta către 2024. Întrebrea va fi dacă Biden va candida pentru al doilea mandat. De săptămâni întregi, președintele și consilierii săi susțin că intenția sa, în acest moment, este să candideze din nou. De asemenea, ei au spus că nicio decizie nu este definitivă până când președintele nu va discuta cu despre viitorul său politic cu familia. Dar decizia lui Biden din 2024 nu va fi doar o afacere de familie, ci va fi și o dinamică politică puternică în joc, commentează CNN.
După o campanie dură centrată pe inflație, republicanii se arată din ce în ce mai încrezători în șansele lor de „a răsturna” complet Congresul, aflat sub controlul, fragil ce-i drept, al democraților lui Joe Biden.
În Senat acum raportul de forțe este 50-50 , dar vicepreședintele Kamala Harris are votul de departajare.
Scrutinul, în special în ceea ce privește controlul Senatului, se joacă într-o mână de state-cheie, aceleași ca la alegerile prezidențiale din 2020. Toate reflectoarele sunt pe Pennsylvania, Georgia, Arizona, Nevada, Wisconsin și Carolina de Nord. Toate aceste state sunt scena unor lupte intense, care implică sute de milioane de dolari, cu candidații republicani care jură loialitate absolută lui Donald Trump.