duminică, august 30

O nouă unitate medicală de top, pe strada Louis Pasteur

La Cluj-Napoca a fost inaugurat noul Centru de Neurochirurgie și Patologie Cerebro-Vasculară, o investiție majoră realizată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj prin fonduri europene din PNRR, în valoare de peste 50 de milioane de euro. Noul spital este amplasat pe strada Louis Pasteur nr. 5 și reprezintă una dintre cele mai moderne unități medicale dedicate patologiilor neurochirurgicale și neurovasculare din România.

Dotări de ultimă generație și capacitate extinsă

Centrul dispune de 79 de paturi pentru pacienții de neurochirurgie și neurologie, precum și 26 de paturi de terapie intensivă destinate cazurilor acute. Unitatea este dotată cu echipamente de ultimă generație pentru investigații și tratament, o sală hibridă de aproape 70 mp, alături de șase săli de operație pentru intervenții neurochirurgicale complexe.

Zona de imagistică include un RMN de 3 Tesla, CT multislice și angiograf, asigurând capacitatea de diagnostic rapid și precis pentru pacienții cu afecțiuni cerebro-vasculare.

Noul centru va permite reducerea timpului de intervenție în cazurile critice și va prelua pacienți din întreaga regiune, contribuind la modernizarea și eficientizarea serviciilor medicale din Cluj și din Transilvania.

Distribuie

🎙️ Jurnalist pasionat de actualitate, cu experiență în presa online din 2022.