vineri, mai 22

    Primă de instalare și salariu mai mare decât la CFR Cluj

    Daniel Pancu ar fi ajuns la un acord de principiu cu Rapid și ar urma să îl înlocuiască pe Constantin Gâlcă la finalul sezonului. Antrenorul a pus condiții financiare importante pentru a semna cu echipa din Giulești, cerând o primă semnificativă de instalare, dar și un salariu mai mare decât cel pe care îl încasează la CFR Cluj.

    Viitorul lui Daniel Pancu continuă să fie o enigmă. Deși a reușit să o califice pe CFR Cluj în cupele europene, scenariu care părea aproape imposibil de realizat în momentul în care a sosit la echipă, antrenorul ia în calcul plecarea din Gruia.

    Fostului selecționer al naționalei de tineret i s-a prelungit automat contractul, însă nu este dispus să rămână pe banca grupării ardelene în cazul în care unele condiții de-ale sale nu vor fi îndeplinite de conducere.

    Cea mai probabilă destinație a lui Pancu este Rapid, chiar impresarul său anunțând, în urmă cu mai multe zile, că antrenorul va merge în locul lui Constantin Gâlcă în Giulești.

    Fostul selecționer al României U21 a pus câteva condiții financiare importante pentru a semna cu rapidiștii. Conform Fanatik, tehnicianul vrea o primă de instalare de 100.000 de euro, de care se va folosi pentru a pleca de la CFR. În plus, antrenorul își dorește un salariu de 30.000 de euro, cu 50% mai mare decât cel pe care îl încasează în prezent de la echipa din Gruia.

    Declarațiile lui Pancu despre viitorul său, după meciul cu Dinamo

    Weekend-ul trecut, întrebat ce urmează pentru el, Daniel Pancu a spus că această săptămână va fi decisivă. Chestionat cu privire la echipa pe care ar prefera să o pregătească, tehnicianul a nominalizat-o pe CFR Cluj, însă a precizat că are anumite doleanțe.

    Pancu a dezvăluit că grupări din campionate puternice sunt interesate de serviciile sale, nu doar Rapid. El a adăugat că, fiindcă îl cunoaște pe Neluțu Varga și comportamentul acestuia, nu s-a supărat pe declarațiile făcute de patronul ardelean.

    „E săptămână decisivă, sunt echipe interesate de mine, nu doar Rapidul. În momentul de față, cu siguranță CFR (n.r. echipa la care vrea să antreneze). Doar că, știți foarte bine doleanțele mele și condițiile au fost grele pentru mine. Sper să fiu inspirat, să iau decizia cea mai bună pentru mine. Vă spun doar atât, nu doar Rapid este interesată de antrenorul Pancu. L-am cunoscut (n.r. pe finanțator), de aia nu m-am supărat, altfel aș fi plecat. Probabil a înțeles că sunt ca și plecat, cu toate că am înțeles zilele astea că sunau telefoanele (n.r. către antrenori), să nu cumva să aibă o surpriză. (n.r. de unde sunt echipele interesate?) Din străinătate, echipe bune”, a declarat Daniel Pancu.

    Distribuie

    🎙️ Jurnalist pasionat de actualitate, cu experiență în presa online din 2022.