După o vizită la Bruxelles, Nicușor a revenit cu un mesaj simplu și liniștitor: „Mercosur este bun”. Atât. Fără cifre, fără impact estimat, fără explicații concrete. Doar o formulă optimistă, aruncată publicului ca un pansament universal. Numai că, atunci când începi să desfaci ambalajul acestui acord de liber schimb dintre Uniunea Europeană și statele din America Latină, entuziasmul se transformă rapid într-un exercițiu de realism economic
Pe scurt, Mercosur înseamnă reducerea masivă a taxelor vamale între Uniunea Europeană și piețele din America Latină. Argumentul oficial este simplu: acces la o piață uriașă, oportunități de export, creștere economică, competitivitate. Pe hârtie, totul sună impecabil. În teorie, Europa va vinde mai mult, iar partenerii latino-americani vor avea și ei acces pe piața europeană. Un schimb „echilibrat”, cum îi stă bine oricărui acord comercial.
Problema apare atunci când coborâm din powerpoint în realitate și ne întrebăm, foarte concret: ce anume exportă România, cine exportă și cine încasează beneficiile reale?
România exportă anual volume importante de mărfuri. În 2025, valoarea exporturilor a fost de aproximativ 72 de miliarde de euro. Cifra impresionează la prima vedere. Doar că importurile au depășit acest nivel cu peste 24 de miliarde de euro, generând un deficit comercial total de aproape 96 de miliarde. Altfel spus, am vândut mult, dar am cumpărat și mai mult. Diferența a fost acoperită din bani care au plecat din economie. Aceasta nu este prosperitate, ci dezechilibru structural.
Aceasta a fost, de fapt, prima lecție de „liber schimb” trăită după integrarea în piața europeană: acces la piață mare, dar capacitate internă slabă de a concura cu economiile industrializate. Rezultatul? Importurile au crescut mult mai rapid decât exporturile, iar producția locală a pierdut teren în sectoare-cheie.
Acum, Mercosur vine ca o extindere a aceluiași model, dar la o scară și mai largă.
Oficial, Uniunea Europeană ar urma să exporte către America Latină utilaje agricole, autovehicule și produse din industria farmaceutică. Întrebarea incomodă este: câte dintre aceste produse sunt fabricate efectiv în România, cu valoare adăugată reală care rămâne în economie?
România nu produce utilaje agricole la scară relevantă. Industria auto funcționează majoritar ca platformă de asamblare pentru grupuri externe, cu profiturile repatriate. Industria farmaceutică locală este limitată și orientată mai degrabă spre produse de nișă. Cu alte cuvinte, „exporturile europene” nu sunt automat și exporturi românești.
În schimb, piața românească va fi complet deschisă pentru importuri: produse agricole, materii prime, produse procesate, toate la prețuri competitive. Experiența recentă cu importurile masive de cereale arată cât de sensibilă este piața internă la șocuri externe. Dacă tranzitul accidental a generat tensiuni majore, ce se va întâmpla când fluxurile comerciale vor deveni permanente și masive?
Riscul este evident: România va consuma și mai mult din exterior, va produce relativ mai puțin și va adânci deficitul comercial. Exporturile vor rămâne concentrate în mâinile marilor economii industriale, iar piețele mai fragile vor deveni preponderent piețe de desfacere.
În acest context, optimismul oficial, formulat simplist prin „Mercosur e bun”, pare mai degrabă o evitare a unei discuții serioase despre capacitatea reală a economiei românești de a beneficia de un asemenea acord.
Există și un alt unghi, rar discutat: mobilitatea forței de muncă. De regulă, acordurile comerciale încep cu mărfurile și se extind ulterior către servicii și circulația muncii. Dacă acest scenariu se va confirma, competiția pe piața muncii se va intensifica, iar presiunea pe salarii și locuri de muncă va crește, inclusiv în statele periferice ale Uniunii.
Mercosur nu este, în sine, un „rău absolut”. Dar nici nu este miracolul economic prezentat superficial în discursul public. Fără o strategie națională clară de reindustrializare, fără politici energetice competitive, fără stimularea producției interne și fără protejarea sectoarelor vulnerabile, România riscă să joace din nou rolul pieței de desfacere într-un joc global al marilor economii.
