Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat Primăria Braşov că a fost aprobată cererea de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru amenajarea a patru trasee pentru biciclişti în oraş, acestea urmând a avea o lungime totală de 16 km. Este vorba de patru trasee care vor costa, în total, aproximativ 3,3 milioane de euro, transmite Bună Ziua Brașov.
Pe lângă cele patru trasee, în Braşov mai sunt în implementare două proiecte cu bani europeni ce vizează amenajarea unor piste pentru biciclişti. Astfel, prin „Calea verde” se vor amenaja 42 km de liste pentru biciclişti, iar printr-un alt proiect european, finanţat prin Programul Operaţional Regional, se vor amenaja două trasee, cu o lungime totală de 10 km.
Totodată, Primăria Braşov a solicitat o finanţare nerambursabilă şi de la bugetul de stat, prin Administraţia Fondului de Mediu, prin care ar urma să se amenajeze piste pentru biciclişti cu o lungime totală de 14,32 km.