„De luni, te culci la 9!” – de ce această strategie nu funcționează
Dacă aceasta este strategia prin care încercați să readuceți copilul la programul de școală, psihologii recomandă să nu așteptați până în ultimele zile de vacanță. După săptămâni la rând în care ora de culcare, mesele și timpul petrecut în fața ecranelor au fost flexibile, revenirea bruscă la reguli poate transforma primele zile de școală ori grădiniță într-o adevărată luptă.
Copilul s-a culcat toată vara mai târziu, s-a trezit când a vrut, a mâncat haotic și s-a jucat fără să se uite o clipă la ceas. În curând însă, diminețile vor avea din nou o oră fixă de plecare din casă, iar asta implică trezit devreme, culcat devreme, haine și ghiozdan pregătite din timp și o rutină zilnică clar stabilită. Ștefana Nica, psiholog la Centrul Logo-Psiho-Med Oradea, sugerează că schimbările de program ar trebui începute chiar acum. „Este mai eficient să reintroducem regulile din timp. Este decizia cea mai bună atât pentru copil, cât și pentru părinți. Schimbările bruște nu sunt confortabile nimănui, dar nici atmosferei familiale, motiv pentru care recomand ca, chiar cu două săptămâni înainte de începerea școlii, să reamintiți copilului, în primul rând, schimbările legate de programul de somn și regulile pe care va trebui să le respecte la școală.”
Somnul, primul lucru de reglat
Potrivit American Academy of Sleep Medicine, copiii între 6 și 12 ani au nevoie, în mod obișnuit, de 9-12 ore de somn în 24 de ore, iar adolescenții între 13 și 18 ani de 8-10 ore. Somnul insuficient este asociat cu probleme de atenție, comportament și învățare, iar durata adecvată a somnului este asociată cu o mai bună reglare emoțională, memorie și capacitate de învățare.
Ștefana Nica atrage atenția că oboseala poate accentua dificultățile de adaptare: copilului îi poate fi mai greu să se concentreze și să memoreze, poate deveni mai reactiv emoțional, iar unii copii pot acuza inclusiv dureri de cap. Stresul legat de noile cerințe și, în cazul unor copii, teama de evaluare negativă pot intensifica reacțiile emoționale. Dacă se simte copleșit, copilul poate ajunge chiar să se retragă și să evite interacțiunile. Asta nu înseamnă că orice protest matinal este semnul unei probleme psihologice, dar nici nu ajută să interpretăm automat reacția copilului drept lene, răsfăț sau încercare deliberată de a sfida părintele.
American Academy of Pediatrics recomandă începerea ajustării orei de culcare cu una-două săptămâni înainte de începerea școlii și păstrarea unei ore constante de somn. Ora de culcare și cea de trezire pot fi apropiate progresiv de programul școlar, iar în paralel pot reveni câteva dintre reperele dimineții și serii: pregătirea hainelor, micul dejun la o oră mai apropiată de cea din timpul școlii sau organizarea lucrurilor necesare pentru ziua următoare.
De ce plânge și refuză să coopereze
În cazul copiilor care au frecventat și în trecut grădinița sau școala, regulile și rutina nu sunt noi. După vacanță, însă, mulți dintre ei se opun revenirii la vechiul ritm, la norme mai stricte și la o nouă organizare a timpului. Iar opoziția mai severă vine din partea copiilor care în timpul verii au avut parte de limite puține și reguli care s-au tot schimbat.
„Când părintele nu e constant în aplicarea regulilor, copilul devine confuz sau trăiește cu speranța că acea regulă poate fi încălcată”, explică Ștefana Nica. Dacă în vacanță ora de culcare a fost negociabilă, ecranele au rămas deschise mai mult, mesele au fost la ore diferite, iar plecările de acasă nu s-au făcut sub presiunea timpului, copilul s-a obișnuit cu acel nou ritm. Iar dacă răspunsul părintelui se schimbă de la o zi la alta – azi insistă, mâine renunță după proteste, poimâine face el în locul copilului pentru că se grăbește – regula devine și mai greu de respectat. Odată revenit la programul de școală, copilul poate testa din nou limita nu pentru că a uitat-o, ci pentru că experiența i-a arătat că uneori ea se poate modifica.
Această derută, dublată de oboseala cu care vine noul program, duce, în primele săptămâni de școală sau grădiniță, la comportamente greu de înțeles de către părinte: plâns, refuzul de a coopera, de a se îmbrăca singur, de a-și pregăti ghiozdanul, de a respecta anumite cerințe.
De ce se va opune unor sarcini pe care le făcea deja singur
Revenirea la rutină nu înseamnă însă doar să modifici orele de somn și de trezire. Odată cu școala reapar și diminețile în care mai multe lucruri trebuie făcute într-o anumită ordine și într-un timp limitat. Iar aici poate apărea surpriza: copilul care în vacanță se îmbrăca și se încălța singur ca să iasă la joacă poate protesta când aceleași lucruri trebuie făcute la o anumită oră, înainte de plecarea la școală. E ușor ca o asemenea situație să se transforme într-o discuție despre ascultare: „Dar ieri ai putut”, „Nu înțeleg ce e atât de greu”, „Ești destul de mare să te încalți singur”.
Faptul că un copil știe să facă un lucru nu înseamnă că va fi întotdeauna disponibil să-l facă imediat. Pentru a urma o succesiune de sarcini – mă ridic, mă spăl, mă îmbrac, mănânc, îmi iau ghiozdanul, mă încalț și plec – copilul folosește inclusiv ceea ce psihologia numește funcții executive. Acestea îl ajută să-și concentreze atenția, să păstreze în minte ce are de făcut, să-și controleze impulsurile, să planifice și să treacă de la o activitate la alta.
Center on the Developing Child de la Harvard University explică faptul că memoria de lucru, flexibilitatea mentală și autocontrolul fac parte din acest sistem de autoreglare și se dezvoltă treptat, prin experiență și exercițiu. Un copil poate, așadar, să fie perfect capabil să-și pună singur pantofii și totuși să protesteze când trebuie să întrerupă desenul animat sau joaca pentru a-i pune exact în acel moment.
Ștefana Nica propune ca părintele să păstreze cerința, dar să-i ofere copilului o mică zonă în care poate decide singur: „Ceea ce putem să facem într-o asemenea situație este să îi oferim copilului oportunitatea de a alege: «Porți pantofii albi sau negri?»” Copilul nu decide dacă se încalță sau nu, dar poate hotărî ce pereche poartă.
„În cinci minute plecăm.” De ce nu trebuie să-l iei prin surprindere
O altă variantă propusă de psiholog este avertizarea înainte de schimbarea activității. „Putem și să îl anunțăm din timp, adică înainte cu cinci minute să plecăm îi comunicăm: «Vezi că în cinci minute plecăm spre grădiniță și trebuie să te încalți». Dacă veți utiliza această opțiune, ar fi ideal dacă ați avea și un cronometru pornit: «În cinci minute plecăm. Pun cronometrul, iar când se aude alarma trebuie să te încalți».”
În felul acesta, copilul are un interval între activitatea pe care o face și ceea ce urmează. Pentru unii copii poate funcționa și transformarea sarcinii într-un joc. Ștefana Nica dă exemplul unei numărători inverse: „Ai 10 secunde să te încalți. Eu voi începe să număr invers: 10, 9…”. Aici merită însă să urmărești reacția copilului. O provocare contra cronometru poate fi distractivă și mobilizatoare pentru unul, dar poate pune și mai multă presiune pe altul. Dacă numărătoarea îl agită, nu există niciun motiv să transformi o tehnică menită să ajute într-o obligație suplimentară.
Cum reconstruim rutina fără ca fiecare dimineață să devină o luptă
N-o să-ți iasă o dimineață perfectă de la prima încercare! „E nevoie ca părinții să se înarmeze cu răbdare, deoarece parcursul drumului spre vârful muntelui numit «rutină» este presărat cu multe «pietre» mai mici sau mai mari. Poate chiar și «bolovani»”, spune psihologul. Unele dintre aceste pietre pot fi îndepărtate încă din seara precedentă. „Pentru a trece cu mai multă ușurință peste acestea, vă pot ajuta pregătirea cu o seară înainte a hainelor și a ghiozdanului. Dimineața poate să fie și ea organizată printr-un tabel vizual în care să se consemneze sarcinile printr-o imagine sugestivă și prin alegeri limitate în ceea ce privește micul dejun: «Vrei … sau …?»”
Un tabel vizual poate fi foarte simplu: trezire, baie, îmbrăcat, mic dejun, spălat pe dinți, ghiozdan, pantofi, plecare. Pentru copiii mai mici, fiecare etapă poate fi reprezentată printr-o imagine. Pentru cei mai mari, poate fi suficientă o listă afișată într-un loc vizibil. Ideea nu este ca părintele să transforme casa într-o cazarmă, ci să scoată o parte dintre instrucțiuni din conflictul direct adult-copil. În loc de zece comenzi succesive – „spală-te”, „îmbracă-te”, „mănâncă”, „ia-ți ghiozdanul”, „pune-ți pantofii” – copilul poate vedea singur ce urmează.
Center on the Developing Child de la Harvard University arată că rutinele consecvente le oferă copiilor ocazia să anticipeze pasul următor, să planifice, să acționeze și să exerseze autocontrolul. Totodată, adulții pot susține dezvoltarea acestor abilități printr-un sprijin adaptat vârstei, pe care îl reduc treptat pe măsură ce copilul devine mai autonom. Să-i amintești copilului că trebuie să se încalțe nu înseamnă să faci lucrul în locul lui, iar faptul că-i stabilești rutina nu înseamnă să-l faci dependent de organizarea ta. Sprijinul poate fi retras treptat, pe măsură ce rutina (re)devine familiară.
