marți, iulie 7

Ce ar fi spus Nicușor Dan ambasadorilor UE

Președintele AUR, George Simion, a declarat că Nicușor Dan le-a comunicat ambasadorilor Uniunii Europene, la o întâlnire de la București, că nu va exista niciodată un raport oficial privind anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Liderul AUR susține că motivul invocat ar fi lipsa unor dovezi credibile pentru societatea românească.

Potrivit lui Simion, președintele ar fi lămurit subiectul într-o discuție directă cu diplomații europeni acreditați la București. „Nu va fi publicat niciun raport pentru că dovezile strânse până acum nu ar fi credibile pentru societatea românească. Deci nu există nicio dovadă cu privire la anularea alegerilor”, a declarat liderul AUR în emisiunea „OFF the Record”.

Simion a adăugat că președintele ar trebui să comunice public aceeași poziție pe care ar fi exprimat-o în fața ambasadorilor, mai ales în contextul în care promisiunea unui raport a fost făcută public imediat după învestirea sa. Totodată, liderul AUR a susținut că un document mai amplu pe acest subiect a fost realizat de deputata Laura Gherasim, președinta Comisiei pentru abuzuri din Parlament.

Întâlnirea de la Cotroceni cu ambasadorii UE

Discuția invocată de Simion ar fi avut loc în cadrul unui dejun de lucru pe care Nicușor Dan l-a avut, pe 30 iunie, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București. Întâlnirea a avut loc pe fondul crizei politice interne, iar președintele le-a transmis diplomaților europeni asigurări privind stabilitatea instituțională a țării, în ciuda blocajului legat de formarea unui nou Guvern.

Nicușor Dan a promis, în urma învestirii sale, prezentarea unui raport privind motivele care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, însă un asemenea document, distinct de raportul privind campania de dezinformare rusă prezentat anterior liderilor europeni, nu a fost făcut public separat până în prezent.

Simion: „Tot ce am spus eu s-a adeverit”

Liderul AUR a extins critica la adresa președintelui, amintind și de alte promisiuni pe care le consideră neonorate în primul an de mandat, precum angajamentul de a nu majora TVA. „Tot ceea ce am spus eu în dezbaterea cu Nicușor (…) la un an după, s-a adeverit”, a afirmat Simion, referindu-se la dezbaterea electorală din campania prezidențială din 2025, în care cei doi au fost contracandidați.

Anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 rămâne un subiect sensibil în dezbaterea politică din România, invocat frecvent de AUR ca argument pentru contestarea legitimității actualei conduceri a statului. Administrația Prezidențială a publicat ulterior un document intitulat „Analiză privind războiul hibrid derulat de Federația Rusă împotriva României”, prezentat liderilor europeni, însă acesta este diferit de raportul intern promis inițial cetățenilor.

Subiectul a revenit în atenția publică și după ce un raport preliminar al unei comisii din Congresul american a inclus referiri la situația electorală din România, generând reacții atât din partea președintelui Nicușor Dan, cât și a opoziției.

Distribuie

🎙️ Jurnalist pasionat de actualitate, cu experiență în presa online din 2022.